ARHITECTURA SCRIERII CREATIVE este o metodă de învățare intensă a construcției literare, bazată pe stăpânirea elementelor cheie ale scrierii creative. Cu alte cuvinte, te ajut să scrii o carte care să nu treacă neobservată de editori și de cititori. Fără a cunoaște detaliile unei arhitecturi de scriere este ca și cum ai împușca noaptea stelele. Le vezi, dar cum ajungi la ele? Greșelile firești ale unui debut literar pot fi înlăturate ușor de cineva care a trecut deja prin ele.
Cursul se adresează nu doar scriitorilor la început de drum, dar și bloggerilor, profesioniștilor din domenii precum: comunicare, editorial, relații publice, marketing etc. Deși ne propunem să învățăm intens, cursul va fi predat într-o manieră cordială, cu exerciții amuzante, căci cum ar fi ca la vârsta adultă să te simți ca în fața unui pluton de execuție? 😊 Chiar nu este cazul…
Deoarece cursul de scriere creativă se desfășoară, în general, online, se pot înscrie la el și românii din diaspora.
Înscrie-te!
DE CE ARHITECTURA SCRIERII CREATIVE?
Vei ști cum se scrie un manuscris literar/text/articol/comunicat;
Îți vei putea identifica și corecta singur/singură punctele slabe în relația cu scrisul;
Îți vei putea structura mult mai bine ideile și le vei putea transpune „pe hârtie” cu ușurință, dar și cu emoție;
Vei scrie fluid și încrezător;
Vei avea resursele și motivația pentru a scrie sau a termina un manuscris început – problema multora 😊
Vei înțelege principiile de tehnică narativă și descriptivă;
Vei scrie texte impactante, vii, creative;
Vei primi îndrumarea necesară pornirii pe un drum literar, de la idee la manuscris și până la publicarea acestuia;
Vei evita clișeele și scrierile monotone;
Nu în ultimul rând, îți vei îmbogăți cunoștințele despre literatura română și universală, clasică și contemporană.
TEMATICĂ:
- Noțiuni introductive. Vocabular, lingvistică, limbaj – perspective
- Comunicarea și impactul scrisului
- Jurnalism și literatură
- Literatură contemporană română vs literatură universală. Lecturi și spirit ludic
- Genuri literare, specii și hibridizarea lor evolutivă
- De la idee la manuscris. Între etapizare și haos creativ
- Stâlpii romanului: personajele. Tipuri de pesonaje. Psihologia personajelor memorabile
- Mesajul cărții
- Elementele cheie ale construcției literare
- Tehnici narative și descriptive
- Scheletul manuscrisului
- Fundamentele scrisului
- Relația dintre scriitor și cititor
- Scrisul se învață, talentul se impune
- Cele mai frecvente greșeli într-o arhitectură literară
- Paradigmele scrisului
- Profil de scriitor
- Frici și feedback
- Greșeli pe care nu ai voie să le faci într-o scriere literară
- Conflictul și tensiunea
- Figurile de stil și rolul lor
- Arhetipuri narative
- Bibliografie
DESPRE LECTOR
Natașa Alina Culea este scriitoare, lector de scriere creativă și comunicare, coach/consilier acreditat ANC, formator acreditat ANC, realizatoare a emisiunii TV BookMedia și a Podcastului cu Sens
Are cărți vândute în zeci de mii de exemplare și traduse în mai multe limbi, fiind disponibile atât în România, cât și în străinătate. În prezent, colaborează cu editura Neverland (Universul Juridic), Bookzone, editura Litera și editura All).
CÂT DUREAZĂ CURSUL?
Cursul de scriere creativă are 9 ședințe a câte 3 ore didactice (45 de minute x 3). Ședințele pentru grupuri se desfășoară prin intermediul platformei Zoom.
CÂT COSTĂ?
Fiecare cursant din grup va plăti 1.500 de lei. Plata se face integral până la data de începere a cursului.
CUM TE ÎNSCRII?
Prin e-mail, cu datele tale (sau datele firmei) și denumirea cursului, la natasa.alina@gmail.com.
Printr-un mesaj text sau Whatsapp, cu datele tale (sau datele firmei) și denumirea cursului, la 0752 876 981.
Ce spun cursanții despre cursul de scriere creativă
✨ Fiecare testimonial este o poveste.
✒ Daniela Bedelici
„Scrisul mi-a făcut mereu cu ochiul. Dar abia acum am îndrăznit să-i răspund.
Când eram mică, îmi plăcea să inventez povești. Scriam anecdote și întâmplări în caiete, ca pe niște secrete la care aveam acces doar eu și sora mea. Apoi, viața s-a grăbit și am uitat… dar pasiunea pentru cuvinte mi-a rămas ca o lumină de veghe în piept.
Așa am ajuns la cursul de scriere creativă al scriitoarei Natașa Alina Culea. Nu a fost doar un curs. A fost o călătorie spre mine însămi, spre dorința veche de a scrie și de a fi una cu povestea.
Fiecare lecție a fost un pas spre autenticitate. Natașa nu „predă” – ea deschide uși. Cu har, cu umor, cu structură. Cursul acesta e locul unde scrisul nu doare, ci eliberează.
Dacă scrisul îți dă târcoale, ca o idee care nu te lasă să dormi, vino la acest curs. E un dar. O întâlnire. Un început. Niciodată nu e prea târziu.”
✒ Andra Cristina Buciu – autoare, economist
„Cursul de scriere creativă mi-a adus o altă viziune asupra artei scrisului. Nu e simplu, dar e plăcut, amuzant, armonios și întotdeauna ne face să ne depășim limitele prin teme și discuții.
Mă uimește de fiecare dată cât de diferit putem scrie pe același subiect. Asta înseamnă că putem scrie despre orice, atât timp cât credem în ce scriem și punem pasiune.”
✒ Lucia Ceh – Moldova
„Am citit toate cărțile Natașei dintr-o răsuflare. Când am văzut că acest curs va fi la București, m-am întristat, fiind din Moldova. Dar ea a fost atât de receptivă, încât a format și grupa online.
Acum, fiecare duminică petrecută cu ea și acest grup minunat este o bucurie. Nu mă simt ca la o lecție, ci ca la o întâlnire a prietenilor ce iubesc literele. Mulțumesc Natașei, pentru cunoștințe, toleranță, răbdare și dorința de a ne face mai buni.”
✒ Eugenia Golban – asistent social
„Să scrii nu e atât de greu, dar să scrii cu conținut și mesaj profund, este. Am ajuns la acest curs printr-o recomandare, ca la o întâlnire cu cineva drag.
Natașa este asemenea unei plante care altoiește o ramură tânără pentru a-i consolida caracterul. Trei cuvinte definesc această experiență: grijă, responsabilitate, dăruire.”
✒ Laura – profesoară
„O apreciez pe Natașa pentru darul ei nemăsurat de a scrie și de a-i învăța și pe alții să scrie. Este un scriitor autentic și bine înrădăcinat în lumea cuvintelor.
Cursul ei, extrem de elaborat și util, nu îți permite să lucrezi cu jumătăți de măsură. Este un pas foarte important pentru oricine vrea să fie inițiat în arta scrisului.”
✒ Mircea – Local Hosts – Ghid
„Mă bucur că mi-am ascultat instinctul și am decis să particip la acest curs. O experiență extrem de utilă: scopul meu imediat a fost să devin mai confortabil cu articolele scurte, conținut pentru blog și storytelling.
În secret, sper să ajung și la o carte. Natașa inspiră natural, dar are și rigurozitatea necesară să te împingă din zona de confort — exact de ce ai nevoie pentru a evolua.”