CRIMĂ ȘI PEDEAPSĂ, DE FIODOR MIHА́ILOVICH DOSTOIEVSKI, de la Editura Litera, colecția „Marii Clasici ai Literaturii”
Încă de la începutul romanului, Dostoievski face clar distincția dintre sărăcie și mizerie, spunând că sărăcia nu este un viciu, dar că mizeria este umilință absolută.
Un astfel de destin, trăit în mizerie, este cel al studentului Rodia Raskolnikov, care umblă îmbrăcat ca un cerșetor și adoarme adesea fără să mănânce un colț de pâine. Slăbiciunea fizică este urmată de slăbiciunea morală, decăzând până la încolțirea gândurilor unei crime. Mizeriei îi urmează Revolta, căreia îi urmează Furia, ce duce într-un final nu la o crimă, ci la două.
Fiodor Mihа́ilovich Dostoievski a fost mai mult decât un scriitor, a fost un psiholog de o rară profunzime, decoperind originile traumelor înaintea lui Freud, legând intenția crimei studentului de un vis, posibilă traumă uitată, o întâmplare mișelească din copilăria studentului, trăind în vis ca aievea, asistând la uciderea brutală a unei iepe bătrâne de către o gloată de tâmpiți, care o ucid din amuzament, probabil cel mai abject motiv al crimei, dacă o crimă ar avea grade de gravitate și, având în vedere sistemul judiciar, chiar are.
Un invitat al emisiunii a spus odată că noi obișnuim să privim răul ca pe un fapt extraordinar, vorbindu-ne despre despre banalitatea răului – îți recomand să vezi, dacă nu ai văzut-o deja, emisiunea BookMedia cu profilerul Dorin Dumitran.
Revenind la „Crimă și pedeapsă”, scriitorul îți vorbește prin intermediul unor destine damnate despre Existența răului, dar și despre Mântuire. Romanul de o dimensiune impresionantă este înțesat de cuvinte care strigă ele însele, ca niște profeții implacabile: „N-a venit nimeni, iar în tine țipă sângele”.
Magistral, scriitorul a încondeiat tot mănunchiul de gânduri, stări și fapte ce au condus la săvârșirea unei crime și tot ceea ce a născut aceasta, precum remușcările, tentativele de a-și curma viața ale lui Rodia, tentativele de a mărturisi, procesele de conștiință și convulsiile sale morale.
Citind, nu poți să nu te întrebi: unde poate duce disperarea? Cât de aproape sunt de crimă mizeria și umilința?
Nu citi „Crimă și pedeapsă” dacă nu ai răbdare, dacă vrei doar happy end-uri și o lectură facilă. Nu citi dacă o astfel de carte ți-ar strica zenul sau dacă nu ești interesat de marea literatură clasică.
Și reversul medaliei, citește romanul „Crimă și pedeapsă” ca pe o spovedanie, ca pe o incursiune în tenebrele sufletului omenesc, pe cât de angoasantă și de întunecată, pe atât de revelatoare.
Alături de „Idiotul”, „Frații Karamazov” sau „Demonii”, „Crimă și pedeapsă” este mărturia a unei moșteniri a întregii umanități, nu doar a literaturii slave.
