Dragilor, astăzi vă recomand Istanbul, operă autobiografică și totodată o monografie ilustrată a metropolei turce, scrisă de binecunoscutul Orhan Pamuk, laureatul Premiului Nobel pentru Literatură în 2006 și una dintre cele mai importante voci ale literaturii turce contemporane.
În „Istanbul”, Pamuk îmbină arta narativă cu adânci meditații asupra identității sale, pe plan micro-familial și macro în contextul istoric, urban și cultural al Istanbulului. Încă de la începutul cărții scriitorul ne dezvăluie atmosfera unei familii extinse. În blocul Pamuk, în mai multe apartamente locuiesc rudele de diferite grade ale micului Orhan. Din casa-muzeu, micuțul Orhan își formează primele păreri despre familia sa cu origini caucaziene, cu dureroasă vulnerabilitate, despre lume și despre Istanbul.
Fresca acestei metropole atât de vii aflate la granița dintre Orient și Occident este văzută prin ochii unui copil, apoi ai unui tânăr care își caută sensul.
Cartea ar putea fi un omagiu literar adus orașului său natal – un oraș al contrastelor, al nostalgiei și al frumuseții decadente, despre care scriitorul spune însă: „Pentru a putea elogia Istanbulul cu entuziasm nemăsurat, cu accente lirice, trebuie să nu locuiești în el”, dar tot el spune mai târziu în carte „Viața nu are cum să fie atât de rea, în definitiv, te poți duce să te plimbi pe malul Bosforului”.
Acest oraș, pe care copilul Orhan îl privește ca pe un colos în alb negru, își dezvăluie străzile înguste și umede pavate cu piatră cubică, vechile casele otomane care se prăbușesc una câte una, înnegrindu-se odată cu trecerea vremii, și Bosforul, martor tăcut al transformărilor istorice. Însă, mai presus de toate, autorul descrie un soi de tristețe colectivă, o melancolie izvorâtă din însuși sufletul orașului. Străzile ca niște artere duc spre inima pulsândă a Istanbulului ce pare să mai viseze la epoca sa de glorie.
Scriitura lirică este bogată în detalii senzoriale, astfel parcă te plimbi cu Orhan Pamuk în Istanbul prin umbrele istoriei, parcă te copleșește briza mării, parcă vezi aievea un apus de soare sângeriu pe Bosfor.
Vă recomand această carte scrisă de Orhan Pamuk, „Istanbul”, această suprapunere de dimensiuni identitare alternând între trecut și prezent.
