PĂPUȘA DE PORȚELAN, DE KRISTEN LOESCH, COLECȚIA BLUE MOON DE LA EDITURA LITERA
Titlul original al cărții este „The Last Russian Doll”, dar a fost tradusă în UK ca „Porcelain Doll”
Romanul este o saga răvășitoare a trei generații. Pornim din 1917, odată cu Revoluția din Rusia. O tânără nobilă, Antonina, frumoasă ca o păpușă, de unde i se trage și porecla de Kukolka, căsătorită cu Dimitri, se îndrăgostește de un tânăr revoluționar bolșevic: Valentin Andreiev. După numeroase răsturnări de situații, Antonina și Valentin au trei copii, dar primul, Lena, moare din cauza traiului mizer din acele timpuri.
Schimbările din regimul politic și invaziile duc la adevărate drame în sânul familiilor ruse: pierderea, moartea, foametea și ruina. În timpul invaziei naziste oamenii ajung să se mănânce între ei de foame. Peste tot erau cadavre în zăpadă pe străzile Sankt Petersburgului în 1941. Oamenii mor de foame în casele lor, pun adeziv în supă sau pasta de dinți ca să o îngroașe. Detaliile sunt strașnice, iar timpul, de data asta, nu mai poate să vindece rănile săpate ca niște cratere săpate în spiritul oamenilor. Sau nu fără urmări.
Trec anii, iar Antonina ajunge în lagăr. Citez din carte: „Cineva a spus că de lagăr nu poți scăpa. Nu este ca și cum ar fi fost în Est. Nu este ca și cum ar fi fost pe Lună. Nici cei eliberați nu scapă”.
Firul narativ al cărții urmărește și viața Katiei, cealaltă fiică a Antoninei, o balerină urmărită de vinovăție care se refugiază la Londra cu fiica ei, după o crimă dublă. Despre viața Ekaterinei, Katerina Balerina, nu aflăm atât de multe. Fiica ei însă, cea care-și spune Rosie, pe numele ei real Raisa, pleacă în Rusia să-și descopere trecutul. Dar trecutul uneori este mai puternic decât prezentul. Nu vă voi povesti mai mult de atât, pentru a nu transforma recenzia într-un spoiler, dar vreau să vă vorbesc despre scriitură, că este sinuoasă, de o frumusețe neliniștitoare.
Pe copertă este menționat faptul că este scrisă în stilul marelui roman rusesc. Da și nu, iar asta nu este neapărat rău. Da, personajele se poartă ca niște ruși, dar întorsăturile de situații par forțate spre final, teatrale, creând singurul element de neverosimil. De asemenea, niciun rus nu ar fi scris atât de didadactic anumite denumiri sau nu ar fi inserat anumite cuvinte rusești în text.
Poate vei crede că nu mi-a plăcut această carte, deoarece vorbesc despre punctele ei slabe, dar adevărul este că mi-a plăcut atât de mult, încât aș fi vrut-o perfectă. Dar este un roman de debut, așa că autoarea poate să ne surprindă oricând cu încă o scriitură la fel de penetrantă. Eu, cu siguranță, voi fi foarte atentă să iau următoarea ei carte.
Ecranizată în contextul potrivit, ar putea fi un film epocal!
Citește „Păpușa de porțelan”, de Kristen Loesch, deoarece este una dintre puținele cărți pe care le-aș descrie ca fiind răvășitoare!
