TUAREG, DE ALBERTO VÁZQUEZ-FIGUEROA
Scriitorul spaniol Vázquez-Figueroa s-a născut în insulele Canare, dar a locuit și-n Africa în timpul Războiului Civil din Spania. A fost jurnalist și corespondent de război – fapt care și-a pus amprenta asupra scrierii lui.
Revenind la titlul cărții, Tuareg înseamnă cei abandonați de zei, un popor seminomad cu rădăcini în Antichitate, berbero-amazir care trăiește în nordul Africii.
Pentru tuaregi, orice loc în afara cerului liber este un mormânt, fiind denumiți „fiii deșertului sau fiii vântului”. Un neam de războinici solitari, ei pun mai presus de orice libertatea și legile sacre. Legile lor sunt aspre, precum este și deșertul, și la fel de neclintite.
Față de alți musulmani, la tuaregi bărbatul are fața acoperită de văl, nu femeia, tuaregii susținând dintotdeauna egalitatea între sexe.
Vă întrebați dacă mai există tuaregi? Da, și în zilele noastre.
Romanul „Tuareg” este povestea nobilului vânător Gacel Sayah. El trăiește cu familia și sclavii săi în deșert, când doi fugari îi cer adăpost. Conform tradiției, ospitalitatea nu trebuie încălcată, iar când reprezentanții Guvernului dau buzna si-l omoară pe unul dintre fugari chiar în cortul în care era adăpostit de Gacel, răpindu-l pe al doilea, Gacel pleacă să se răzbune pe toți cei care l-au jignit atingându-se de oaspeții săi.
Acțiunea cărții crește neliniștitor în toată această cursă a răzbunării, și nu cred că cineva ajuns aici mai poate lăsa romanul „Tuareg” din mână.
Tuaregul Gacel ajunge să străbată cea mai periculoasă zonă a Saharei, Tikdabra, locul de unde nu s-a întors nimeni, un loc în care circulă legende despre Caravana pierdută, plină cu bogății. Aici înfruntă cel mai mare pericol al deșertului? Setea mortală.
Scriitorul spune că pentru a supraviețui deșertului, trebuie să fii ca piatra, nemișcat, într-o stare de detașare completă de orice ar putea să-ți consume energia vitală.
Un foarte frumos citat din carte: „Tuaregii înfig stelele în suliță, ca să-și lumineze drumul cu ele”.
