Home Informații utile Paris – Civilizație și Cultură

Paris – Civilizație și Cultură

Orașul Luminii

de Alina Natașa
0 comentariu 23 vizualizări

Paris – Civilizație și Cultură

Parisul este capitala și cel mai mare oraș al Franței, dar este și unul dintre orașele pe care oricine își dorește să îl vadă. Datorită artelor, științelor, filosofiei, iluminismului, dar și sistemului său timpuriu de iluminat stradal, Parisul a fost denumit „Orașul Luminii”. Ca și Londra, înainte de al Doilea Război Mondial, Parisul a fost numit și Capitala Lumii. Și de ce nu ar fi așa? Și astăzi este unul dintre cele mai mari centre economice, culturale, cu influențe pregnante globale în politică, artă, știință, modă și gastronomie.

Deși este destul de scump, Parisul este cel mai vizitat oraș din lume. Se crede că etimologia Parisului face trimitere la numele tribului Parisii – care înseamnă muncitori sau meșteșugari, un trib galic din epoca fierului și perioada romană.

Haide să vedem ce vizitează turiștii în Paris? Cel mai vizitat muzeu este Luvru, dar și Musée d’Orsay, Musée Marmottan Monet și Musée de l’Orangerie, care au  colecții semnificative de artă impresionistă franceză. În Luvru poți vedea și Mona Lisa, statuia „Venus de Milo” și „Libertatea conducând poporul” a lui Delacroix.

Muzeul Luvru

Muzeul Luvru

Alte obiective turistice? Capela regală gotică Sainte-Chapelle, Turnul Eiffel, Grand Palais și Petit Palais, Arcul de Triumf de pe Champs-Élysées, dealul Montmartre și Bazilica Sacré-Coeur.

Miezul istoric al Parisului este Île de la Cité. Astăzi cea mai mare parte din insulă este ocupată de impresionantul Palais de Justice și de catedrala Notre-Dame de Paris.

Imaginea boemă a Parisului este completată de cheiurile străjuite de copaci de-a lungul Senei, al cărei mal stâng este asezonat cu faimoșii buchiniști, acei vânzătorii ambulanți de cărți, și cu podurile istorice.

Sena, Eiffel, Paris

Sena, Eiffel, Paris

Relieful Parisului este relativ plat, dar are câteva coline, cea mai înaltă fiind Montmartre.

Parisul a fost în apogeul său artistic în secolele XIX – XX, când pleiadele de artiști erau stabilite aici, precum Henri de Toulouse-Lautrec, Édouard Manet, Claude Monet, Berthe Morisot, Paul Gauguin, Pierre-Auguste Renoir și mulți alții.

Cele mai mari opere din Paris sunt Opéra Garnier – denumită în trecut – Opéra Paris și mai moderna Opéra Bastille.

Încă din secolul al XVIII-lea, Parisul este faimos pentru restaurantele sale haute cuisine, gastronomia franceză fiind cunoscută pentru mâncarea pregătită și prezentată cu artă.

Paris, Eiffel

Paris, Eiffel

Parisul este deservit de trei aeroporturi internaționale:  Charles de Gaulle,  Orly și  Beauvais–Tillé.

Curiozități ale Parisului:

  1. Turnul Eiffel are o greutate de peste 10.000 de tone și o înălțime de 330 de metri. Inițial, turnul Eiffel a fost văzut ca o monstruozitate estetică de către artiștii vremii.
  2. Cel mai vizitat loc în Paris este Disneyland, cu 13 milioane de turiști pe an.
  3. Parisul are mai multe variante miniaturale ale statuii Libertății din Manhattan, New York.
  4. Parisul are cele mai scumpe restaurante din lume.
  5. Catacombele Parisului au o lungime de 332 de kilometri, cu multe locuri în care poți vedea oseminte umane.

S-ar putea să îți placă

AI NEVOIE DE UN SPECIALIST ÎN CONSILIERE?

Ai senzația că ai un munte în față și nu poți cuprinde viziunea de ansamblu? Ceva lipsește? Ceva îți scapă? ...o decizie? Un pas? O persoană?

coach/consilier, lector, formator, scriitor, realizator și prezentator TV

©2025 NatasaAlinaCulea.ro – All Right Reserved.  by daweb

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accept Despre Cookies

Politica Cookies
Cu ce te pot ajuta?