Nu trebuie să distrugi cultura ca să dispară. E suficient să o lași fără bani.
Sunt Natașa și te invit la o nou discuție incomodă, azi despre cultură. Sau lipsa ei.
Cultura are o problemă pentru administrație: nu produce bani repede, nu intră în grafice și nu aduce voturi.
I s-a alocat 0,07% din PIB — un procent atât de mic încât pare o eroare de tipar.
Decidenții nu înțeleg că creativitatea nu funcționează după programul administrativ. Oare îl mai aveam pe Nichita Stănescu dacă îl obligam să ponteze și îl obligam să-i vină inspirația între 9 și 18:00?
Instituțiile culturale sunt conduse după o logică administrativă: rapoarte, proceduri, tabele. Adesea sunt conduse de oameni fără legătură cu domeniul cultural sau profund politizați.
Când critici precum Pavel Șușară semnalează falsuri într-o expoziție Brauner, iar ministrul culturii de atunci, Raluca Turcan, tratează problema ca pe o dispută personală, cu superficialitate, atunci înțelegi cât de fragilă este competența în fața politicii. Așa ajung administratori fără înțelegere culturală, fără respect, să gestioneze oameni care creează idei, literatură, artă perenă. Este ca și cum ai pune măcelarii să conducă intelectualii.
Între timp, realitatea nu are nimic poetic: arhive și depozite cu mucegai în care operele de artă așteaptă banii de restaurare, oameni de cultură plătiți la limita supraviețuirii, muzee triste care se luptă cu bugete minime.
Să nu uităm ce a spus C. Noica: singura formă de libertate care nu poate fi confiscate este cultura.
Economia produce bunuri, cultura produce sens. Putem să trăim fără cultură. Dar ce sens mai are supraviețuirea fără trăire?
