3 scriitori americani celebri care au scris o singură carte
În timp ce unii scriitori se chinuie cu inspirația și scriu toată viața zeci sau chiar sute de cărți, mai lungi sau mai scurte, unii scriitori scriu o singură carte, dau lovitura cu ea și trăiesc toată viața din vânzarea ei.
- V-am dezvăluit într-o ediție anterioară BookMedia frânturi din viața scriitoarei americane Harper Lee. Aceasta a publicat un singur roman, „Să ucizi o pasăre cântătoare” („To kill a mocking bird”), pentru care a primit și premiul Pulitzer în 1960. Cartea tratează teme ale inegalității sociale și inocenței copilăriei. Romanul a fost ecranizat în 1962, urmat de numeroase premii și nominalizări la Oscar și Globul de Aur. Deși s-a îmbogățit în urma cărții, scriitoarea a dus o viață foarte modestă, bându-și cafeaua la fast-fooduri și mergând cu mijloacele de transport în comun.

Harper Lee
- Un alt exemplu este scriitorul american Arthur Golden și cartea sa „Memoriile unei gheișe”. Romanul a fost tradus în peste 30 de limbi, urmat de o ecranizare în 2005 pentru care a primit 3 premii Oscar. Se pare că scriitorul s-a inspirat din viața personală a gheișei pensionate Mineko Iwasaki, care a fost de acord să îi povestească despre viața ei, cu condiția ca numele ei să rămână anonim. Arthur Golden și-a încălcat cuvântul și a menționat-o în secțiunea de mulțumiri a cărții, ceea ce a dus la o serie de reacții negative din partea gheișei, dar și a publicului. Deși au convenit ulterior asupra unei sume de bani, gheișa Iwasaki a decis să-și publice singură biografia, cartea ajungând și-n România – deci o puteți cumpăra și le puteți compara. Romanul gheișei se numește „Adevărata viață de gheișă”. Desigur, Arthur Golden este un scriitor contemporan și mai are timp să ne încânte cu cel puțin încă un roman.

Arthur Golden
- Cine nu a auzit de Scarlett O’Hara și Rhett Butler? Trecem astfel la scriitoarea și jurnalista Margaret Mitchell cu singurul ei roman „Pe aripile vântului”, pentru care a primit Premiul Pulitzer pentru ficţiune şi a fost propusă la Premiul Nobel pentru Literatură. „Pe aripile vântului” a fost ecranizat cu un succes răsunător în 1939 și a primit numeroase premii Academy Awards. Poate nu știați, dar romanul s-a numit inițial „E și mâine o zi” – „Tomorrow Is Another Day. Din păcate, scriitoarea Margaret Mitchell a murit într-un accident de mașină, în plină glorie, după succesul apariției romanului și filmului cu același nume.

Margaret Mitchell