„Enigma Otiliei”, retipărit la Editura Litera.
Nu cred că este cineva care nu a auzit de romanul lui George Călinescu. Poate nu știai, dar inițial s-a intitulat „Părinții Otiliei” și a fost publicat pentru prima dată în anul 1938. Autorul, George Călinescu a fost istoric literar, critic, scriitor, poet și dramaturg.
Îmi pare rău că romanul este subevaluat din cauza obligativității lui la școală și unii adolescenți se răzbună pe site-ul Goodreads, acordându-i note cât mai mici.
Un roman ca Enigma Otiliei este, poate, mai greu digerabil astăzi, când oamenii își pierd răbdarea repede, nu au consistență și vor cărți rapide și ușor de parcurs.
Din punctul meu de vedere, romanul acesta este o capodoperă literară cu care am fi putut fi recunoscuți internațional, nefiind cu nimic mai prejos ca scrierile lui Balzac (și-așa i se tot spune roman de tip balzacian).
Ei bine, câte capete atâtea păreri. Acțiunea romanului se desfășoară la începutul secolului XX, scriitorul redând detaliat atmosfera acelor vremuri într-o manieră realistă, dar și romantică.
Eu îl ador pe George Călinescu tocmai pentru descrierile ample, arhitectural desăvârșite, pentru umanitatea și unicitatea personajelor, dar și pentru veridicitatea lor. Totuși, singurul personaj suspendat, neverosimil, este însăși Otilia, axa întregii arhitecturi literare. Otilia este un personaj fluid, diafan, ca un vis care nu se va împlini niciodată. Fire artistică, grațioasă, schimbătoare, Otilia conturează destinele celorlalte personaje printr-o minimă intervenție, acesta este farmecul ei delicat. Dacă așa vedea George Călinescu esența feminității, cred că nu vom mai ști niciodată.
Iubirea dintre Felix și Otilia reprezintă un semn de întrebare și dintr-un motiv sau altul, cititorii, indiferent de sex, se vor simți mai apropiați de Felix decât de Otilia, poate din cauza volatilității ei.
Personajele, destul de multe ca număr, sunt grupate în nuclee familiale: Giurgiuveanu, Mărculescu, Sima, Tulea, Rațiu etc. Avem și-un avar simpatic, pe moș Costache, nu un avar absolut precum Hagi Tudose, ci, după cum am mai spus, un personaj verosimil, cu accente de zgârcenie și altele de duioșie sau intenții din cele mai bune, chiar dacă eșuau lamentabil la punerea în practică.
Ce mai avem în carte?
– Un bărbat mai în vârstă, rafinat, intelectual, pe moșierul Pascalopol.
– Aglae, un Hitler feminin, cu o brumă de empatie, dar doar pentru membrii familiei ei.
– Un avocat fără scrupule, Stănică Rațiu.
– Aurica, o tânără care aleargă după posibili parteneri pentru mariaj.
– Titi, un ipohondriac, artist ratat.
Și multe alte personaje.
Lecturând „Enigma Otiliei”, nu are cum să nu-ți pară rău pentru bietul moș Costache, pândit pentru moștenire, a cărui moarte este chiar râvnită de membrii familiei Tulea.
Dar iubirea? Iubirea lui Felix pentru Otilia este adolescentină, pură, devotată; închide ochii la tot ce nu-i place și-și închină viața idealului de a fi împreună.
Dar… mă voi opri aici cu povestirea, pentru că îmi doresc să citești și tu „Enigma Otiliei”, un roman pe care eu îl voi iubi mereu.
