Prostia nu se mai ascunde în zilele noastre. Se promovează. A trecut de la rușine la resursă. O vezi peste tot, căci prostia este făloasă.
Sunt Natașa și te invit la o discuție incomodă despre prostia modernă.
Ce este și ce nu este prostia? Nu este incapacitatea de a gândi, ci refuzul de a gândi până la capăt, ca o oprire periculoasă pe autostradă.
Prostia este abandonul lucidității și suspendarea discernământului. Este certitudinea zgomotoasă a celui care nu știe că nu știe. Astfel, ignoranța este împachetată în autosuficiență și orgoliu.
Cum recunoaștem, de fapt, prostia?
- Este sigură pe sine, nu se îndoiește niciodată, deci are mereu dreptate.
- Este vocală: vorbește mult și verifică puțin.
- Este algoritmică, se amplifică pe platforme sociale și este lăudată și căutată de televiziuni și mass-media.
- Prostia poate fi educată; adună pseudo-informații și le confundă cu inteligența.
- Prostia este narcisică și transformă dreptul la opinie în pretenția de a avea dreptate.
Că tot trăim într-un trend global al auto-identificării, cu discuții aprinse despre identitate și cu platforme care ne invită să ne definim public cine suntem, e curios că nu am auzit pe nimeni spunând: „Mă identific drept prost.”
Încă din Renaștere, Erasmus din Rotterdam ironiza fenomenul prostiei în Elogiul nebuniei; atunci prostia era satirizată, dar astăzi este monetizată.
Omul prost modern nu este cel care nu știe, ci cel care știe puțin și este convins că știe tot.
În trecut, prostia era limitată de spațiu, era locală; astăzi are internet, algoritmi și audiență. Dacă înainte te auzeau cinci oameni când spuneai o prostie, astăzi te pot auzi cinci milioane.
Un studiu publicat în revista Science a arătat că informațiile false se răspândesc mai repede decât cele adevărate pentru că sunt mai spectaculoase.
Și partea incomodă este aceasta: nu vorbesc despre „ei”, despre proști, ci despre noi. Toți avem momente de prostie modernă, când nu verificăm, când reacționăm emoțional, când ne agățăm de o opinie doar pentru că este a noastră.
Prostia modernă nu este o problemă de inteligență, ci una de luciditate.
Primul pas real nu este să râdem de ea, ci să învățăm să o recunoaștem în noi, exact în momentul în care suntem absolut siguri că avem dreptate.
