Am vrut să vă prezint o altă carte astăzi, dar citind-o, mi-am reamintit că nu vă pot recomanda decât cărți pe care le consider cu adevărat mari scrieri sau măcar utile pentru voi, astfel, am decis să rămân la aceste două cuvinte „mari scrieri” și să vă recomand astăzi cartea unui celebru scriitor rus, contemporan: Mihail Șișkin și romanul său „Scrisorar”, cu titlul original „Pismovnik”.
Pe scriitorul Mihail Șișkin l-am întâlnit acum câțiva ani, la Ateneul Român, singurul eveniment de acest gen care i-a lăsat total nepregătiți pe organizatori, căci s-au umplut rândurile Ateneului cu cititori și fani, și chiar și editurile și-au epuizat cărțile, neavând ce să le mai dea celor care au venit să-l vadă pe scriitor și să primească un autograf de la el.
Mihail Șișkin este cu adevărat un mare scriitor și resimt acut onoarea de a fi contemporani.
Revenind la cartea „Scrisorar” este o furtună de emoții, nostalgie și senzualitate, iubirea ca o pijama goală, aruncată pe un scaun, și trăire cum numai la unii scriitori ruși poți experimenta. Romanul epistolar este fragmentat de scrisorile pe care doi îndrăgostiți și le scriu unul-altuia, Sașa și Volodia. Iubirea lor verde și naivă este și ea fragmentată de realitatea războiului, un univers de atrocități prin care niciun suflet nu este pregătit să treacă. Inocența imagistică a iubirii celor doi redată de două periuțe de dinți care stau încrucișate în același pahar este înduioșătoare, iar lirismul lui Mihail Șișkin te copleșește pe parcursul lecturii, astfel cartea nu poate fi citită, ci absorbită, respirată și retrăită.
Să vorbești despre scrierea lui Șișkin înseamnă să-i împrumuți ceva ce știi că nu-l vei mai putea înapoia, așa că nu o voi face, dar voi încheia această scurtă prezentare cu un citat din cartea „Scrisorar”:
„Uneori îi cruţau pe copii, dar le tăiau mâinile. Probabil, pentru a le înfrânge spiritul. Saşenka, înţeleg, n-ar trebui să-ţi scriu despre toate acestea, dar nu pot, te rog să mă ierţi. Chiar eu am văzut un copil care se aciuase pe lângă spitalul militar francez. I-au dat un pesmet şi el îl molfăia, strângându-l cu cioturile bandajate”.
