ENIGMELE ISTORIEI, de Alan Baker
Cartea de la editura All este, așa cum promite subtitlul, „Un compendiu al celor mai stranii mistere ale lumii”.
Am găsit-o interesantă încă de la început, cu o prezentare elaborată, și totuși grațioasă, a unui subiect care fascinează prin întrebarea „Suntem noi extratereștrii?”. De la Big Bang, la Teoria Membranelor și la panspermie – practic, semințe de viață care pot circula în tot universul, germinând în locuri cu condiții favorabile, precum planeta noastră.
După cosmogonie a venit rândul unor descoperiri istorice inexplicabile, precum urmele de talpă, în rocă, ale unui omui om încălțat în sandale, datate cu 300 de milioane de ani înaintea primilor dinozauri. Apoi a venit rândul unei bujii vechi de peste 500.000 de ani găsită într-o geodă, adică în cavitatea unei roci căptușite cu minerale.
Ce a urmat?
- Găsirea unor schelete de oameni cu înălțimea de 35 de cm care ar fi trăit până-n secolul al XIX-lea.
- Legendele create în jurul Shambalei, din Asia, tărâmul nemuritorilor.
- Ipoteza punctului Omega, gândit ca un fel de matrix, un calculator capabil să conțină toate informațiile și care poate încapsula mințile oamenilor într-o realitate virtuală.
Ca și cum toate aceste informații nu erau destul de bulversante, autorul trece la structurile arhitectonice de pe Marte și Lună, respectiv tunelurile de sticlă de pe Marte și formele geometrice din sticlă transparentă găsite pe Lună, posibile rămășițe ale unor civilizații.
Recunosc că deși am apreciat pasajele legate de scriitorul american H.P. Lovecraft, totuși nu am găsit relevanța acestei povești în țesătura cărții, însă au urmat navele intergalactice și iar m-am scufundat în atmosfera cărții „Enigmele istoriei” a lui Alan Baker.
Îți recomand să citești această carte de la editura All!