ÎNCONJURAT DE PSIHOPAȚI, DE THOMAS ERIKSON
După succesul cărții „ÎNCONJURAT DE IDIOȚI”, autorul, Thomas Erikson, scrie o nouă carte în care definește, cataloghează și îți dezvăluie secretele psihopaților. Thomas Erikson este un autor suedez, expert în comportament, dar și speaker.
Pot să-ți spun că probabilitatea de a întâlni un psihopat este foarte mare, deoarece 4-5% dintre oamenii pe care îi întâlnești sunt psihopați – conform unor studii. Dar cine sunt psihopații? Pot fi membri ai familiei tale, dintre cunoștințe, poate fi partenerul de viață, colegul de muncă, vânzătoarea din fața ta etc.
Ce știm despre psihopați, grosso-modo?
Că nu au simțul moralității, că nu au empatie și că folosesc oamenii doar pentru ceea ce le oferă, ca și cum ar fi niște resurse. Odată epuizate, vor dispărea din viața ta brusc, ca și cum n-ai fi existat. Recunoașteți descrierea?
În carte autorul aprofundează psihopatia și îți explică unele tehnici prin care te poți apăra de un psihopat. De exemplu:
- Trebuie să-ți crești nivelul conștientizării de sine;
- Trebuie să înveți să recunoști comportamentul psihotic;
- Trebuie să te respecți și să te pui în valoare în ochii tăi, în primul rând;
- Și trebuie să te iubești.
Meseriile care includ cei mai mulți psihopați sunt: medici, avocați, CEO, din mass media (radio, tv) , vânzări, jurnaliști, polițiști, lideri religioși, bucătari șefi și funcționari publici. Nu știu ce să spun aici, că mă încadrez la două categorii.
Este o carte utilă nu doar pentru a înțelege psihopatia, dar și pentru a te feri în general de manipularea altora. Se subînțelege că vorbim aici despre manipulare negativă, căci, oricât ar suna de ciudat, există și manipulare pozitivă, de ex. medicul care își folosește influența pentru a te determina să ai un stil de viață mai sănătos.
Autorul insistă, ca și în cartea „Înconjurat de idioți” pe cele 4 tipuri de comportamente sau DISC, unde avem
- Dominantul – Roșu
- Influentul – Galben
- Stabilul – Verde
- Conformistul – Albastru
Vrei să știi mai multe? Îți recomand cartea „Înconjurat de psihopați” și îți doresc lectură savuroasă!