Home Coaching & Consiliere „PROMISIUNEA”, de DAMON GALGUT

„PROMISIUNEA”, de DAMON GALGUT

Recenzie

de Alina Natașa
0 comentariu 55 vizualizări
„PROMISIUNEA”, DE DAMON GALGUT
DE LA EDITURA LITERA

Autorul Damon Galgut s-a născut în Cape Town în 1963. Romancier și dramaturg premiat, a fost elogiat de Edmund White ca fiind „Unul dintre cei mai mari scriitori ai lumii”.

Îți spun din start că acest roman nu este pentru cei slabi de înger sau care se tem să-și piadă zenul din două cuvinte. Dar este o carte cu o frumusețe aparte: dark, decadentă, angoasantă, apăsătoare și… aș putea continua cu epitetele, dar ceea ce trebuie să știi este că acest roman este excelent scris, o curgere literară cu grad de maestru, iar dacă te uiți la BookMedia de ceva vreme, știi că nu folosesc prea des aceste cuvinte.

Romanul surprinde decadența familiei Swart pe un fond istoric tulburat de conflicte, din vremea apartheidului în Africa de Sud, al colonialismului și, evident, al rasismului.

Parcă nu pot să nu-l parafrazez pe Tolstoi când spunea în „Anna Karenina” că: „Toate familiile sunt fericite la fel, dar fiecare familie nefericită este nefericită în felul ei” – căci în cazul familiei Swart nefericirea este într-adevăr aparte, iar membrii ei sunt cioburi de stică spartă, fiecare încercând să fugă de întreg în felul lui.

În cazul acestui roman dureros ratarea familiei duce la ratarea fiecărui membru al ei: începând de la mamă, Rachel Swart și terminând cu fiica cea mică, Amor.

Scriitorul contemporan Damon Galgut nu iartă nimic. Sarcastic, pe alocuri presărat cu umor, cu un limbaj viu, de nestăvilit, scriitura lui are o forță narativă impresionantă. Îți recomand să citești cartea „Promisiunea”, de la editura Litera, carte care a câștigat premiul Booker în 2021!

S-ar putea să îți placă

AI NEVOIE DE UN SPECIALIST ÎN CONSILIERE?

Ai senzația că ai un munte în față și nu poți cuprinde viziunea de ansamblu? Ceva lipsește? Ceva îți scapă? ...o decizie? Un pas? O persoană?

coach/consilier, lector, formator, scriitor, realizator și prezentator TV

©2025 NatasaAlinaCulea.ro – All Right Reserved.  by daweb

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accept Despre Cookies

Politica Cookies
Cu ce te pot ajuta?